Articole etichetate cu: credinta

Preotul anti-Mafia Giuseppe Puglisi a fost beatificat în Sicilia

giuseppe puglisi

După ce primise numeroase ameninţări din partea Mafiei, Părintele Pino si-a întâmpinat asasinii cu cuvintele: „Vă aşteptam!”

Parintele Giuseppe Puglisi, ucis de Mafie in 15 septembrie 1993 in fata bisericii, a fost beatificat in Sicilia.

Cu patru luni inainte de asasinarea Fericitului Giuseppe Puglisi, Papa Ioan Paul II le ceruse sicilienilor sa confrunte Mafia. Fericitul Giuseppe Puglisi era preot paroh la biserica San Gaetano, din cartierul Brancaccio din Palermo, una dintre zonele cele mai controlate de Mafie.

In predicile sale, Parintele Pino, cum i se zicea, isi indemna credinciosii sa incalce omerta, legea tacerii, si sa-i denunte pe mafioti autoritatilor. In ciuda amenintarilor, a continuat sa+i infrunte pe mafioti. A fost executat in fata bisericii, la comanda a doi mafioti locali. Unul dintre asasini a marturisit ulterior ca ultimele cuvinte ale preotului Giuseppe Puglisi au fost „Va asteptam!”

Cei patru asasini si cei doi lideri mafioti care au comandat executia au fost condamnati la inchisoare pe viata.

Categorii: Prietenie | Etichete: , | 1 comentariu

Modelul Iuliu Maniu

Iuliu-Maniu la procesul comunistAstazi se împlinesc 60 de ani de la moartea în închisoarea comunista de la Sighet a marelui patriot român Iuliu Maniu, fauritor al României Mari, lider al Partidului National Taranesc, prim-ministru al tarii, fiu al Bisericii Greco-Catolice. Un Parastas pentru Iuliu Maniu va fi sâmbata, la orele 11, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (Acvila), str. Sirenelor, nr. 39, Bucureşti, sector 5, dupa Sfânta Liturghie ce va fi celebrata de PS Mihai, episcop greco-catolic al Bucurestilor.

Site-ul inliniedreapta.net a publicat mai multe articole ce evoca personalitatea lui Iuliu Maniu. Intre acestea, o Comemorare semnata de Parintele Matei Boila, ruda a marelui patriot.

„Eu am avut posibilitatea de a trăi pe viu drama lui Iuliu Maniu, de fapt a țării noastre, în 1946-1948”, scrie Parintele Boila. „Am asistat la momentul în care Maniu și-a justificat, în fața apropiaţilor săi, participarea la lupta politică (alegerile din 1946). Îi văd și acum ochii umbriţi și aud glasul lui spunând:

„Eu ştiu că voi muri la zid sau în închisoare. Ştiu că am fost abandonaţi de puterile apusene pe mulţi ani. De aceea, nu doresc să implic pe mulţi în această luptă. Dar eu pot câştiga în realitate alegerile, obligându-i pe comunişti să le fure în văzul lumii, cu garnitura de oameni pe care o am. Sacrificiul nostru și demnitatea poporului român care nu se lasă astfel îngenuncheat fără luptă va sta la temelia ridicării lui din teroarea bolşevică.”

De aceea, văzând cu ochii minții sacrificiul lui Maniu și al tuturor celor care cu demnitate au rezistat asaltului bolşevic și, în acelaşi timp, mlaştina lipsei de demnitate și morală în care se pare că ne-am adâncit, nu pot să nu mă cutremur.
Și totuşi, este imposibil ca acea jertfă, asumată cu atâta demnitate și oferită lui Isus, să nu-și producă până la urmă roadele.
Comemorarea pe care o facem astăzi nu are rostul omagierii lui Maniu. El își are răsplata de la Judecătorul veşnic. Această comemorare este un memento întru salvarea noastră din mocirla în care ne-a împins comunismul sovietic.”

La începutul anilor ’90, Cardinalul Alexandru Todea a evocat în repetate rânduri figura lui Iuliu Maniu, alaturi de marele istoric Gheorghe Bratianu si Cardinalul Iuliu Hossu, cel care citise la 1 decembrie 1918, la AlbaIiulia, proclamatia de unire a Transilvaniei cu România.  In temnita de la Sighet (mai multe informatii despre Memorialul de la Sighet), Cardinalul Alexandru Todea le-a dat ultima binecuvântare lui Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu. In anii ’90, îi propunea românilor, mai ales tinerei generatii, drept modele vrednice de urmat. Iata o asemenea înregistrare document, din septembrie 1991, dintr-o predica rostita la Cluj-Napoca de Cardinalul Alexandru Todea despre Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu si Cardinalul Iuliu Hossu.

Categorii: Prietenie | Etichete: , , , , , , , , , | 2 comentarii

Un cercetas polonez, voluntar pentru Auschwitz

„Tatăl meu a fost cercetaş încă din copilărie. A rămas credincios până la sfârşitul vieţii jurământului pe care l-a facut ca tânăr băiat cu mâna pe drapelul cercetăşesc”, spune fiica eroului Witold Pilecki.

În 1940, căpitanul de cavalerie Witold Pilecki cerea conducerii Armatei Secrete Poloneze permisiunea de a se infiltra în lagarul de la Auschwitz. S-a infiltrat, a trimis Rezistentei si lumii primele informatii despre grozaviile din lagar, a evadat, a participat la Insurectia Varsoviei, a luptat apoi contra sovieticilor, fiind executat in cele din urma de comunisti.

Foarte putini isi puteau asuma atunci o misiune atât de îndrăzneaţă ca aceea a infiltrarii in lagarul de la Auschwitz.

În copilărie, Witold Pilecki făcuse cercetăşie şi „a rămas credincios până la sfârşitul vieţii jurământului pe care l-a făcut ca tânăr băiat cu mâna pe drapelul cercetăşesc”, dupa cum spunea fiica sa.

Pe când era cu familia la Vilnius (astazi capitala Lituaniei), a aderat la una din bransele Asociatiei Cercetasilor Polonezi  (ZHP – Związek Harcerstwa Polskiego), organizatie clandestina înfiintata între 1910-1918, în vremuri tulburi pentru Polonia, în care tara era împartita. În 1918, pe când avea 17 ani, Witold Pilecki a participat împreună cu fratii cercetaşi din patrula la luptele duse de voluntari pentru apărarea oraşului Vilnius asaltat de bolşevici. În 1920, Witold Pilecki lupta sub comanda unui renumit căpitan de cavalerie în războiul cu sovieticii.

Fotografia lui Witold Pilecki la Auschwitz

Infiltrarea

În septembrie 1940, conducerea Rezistenţei i-a permis lui Pilecki să se lase arestat sub numele de Tomasz Serafiński şi trimis la Auschwitz. Înăuntrul lagarului, a creat o structură de rezistenţă si informatii numită Organizaţia Militară Secretă. Principalele obiective erau transmiterea de informaţii în afară şi organizarea unei răzmeriţe.

Dar informaţiile despre Auschwitz transmise în premiera de Witold Pilecki descriau lucruri mult mai grave decât îşi imaginase Rezistenţa. Era un lagăr de exterminare pe care Pilecki – detinutul 4859 – l-a numit încă din 1941 „o moară uriaşă care macină oameni transformându-i în cenuşă“. O perioadă, armata clandestină a crezut că Witold Pilecki exagerează în descrierea situaţiei din lagar, atât erau de şocante veştile transmise.

Witold Pilecki în fata tribunalului comunist care l-a condamnat la moarte

În primăvara lui 1943, Witold Pilecki a evadat din lagar, a întocmit un raport detaliat despre atrocităţile de la Auschwitz, Raportul Pilecki, pentru Înaltul Comandament al Armatei Naţionale, cerând autorizaţia de a întreprinde o acţiune militară de eliberare a lagarului. Comandamentul de la Cracovia s-a temut însă de o provocare. Acest Raport despre ceea ce se petrecea cu adevărat la Auschwitz a ajuns imediat la guvernul polonez aflat în exil la Londra si de aici la serviciile secrete britanice care, din pacate, nu l-au considerat credibil.

Sfârsitul

Witold Pilecki a participat apoi la luptele eroice ale tragicei Insurecţii din Varşovia. A scăpat cu viaţă din luptele cu nemtii, dar şi-a găsit sfârşitul în faţa comuniştilor. Căpitanul de cavalerie fidel guvernului din exil construise o reţea de spionare a ocupanţilor sovietici. A fost arestat de comunisti în 1947. Fiica lui spune că „a fost schingiuit îngrozitor“. Witold Pilecki a fost executat în mai 1948 şi îngropat în ascuns de autoritatile comuniste.

“Trimis de Dumnezeu pentru o misiune tragică”

Zofia Pilecka, fiica lui Witold Pilecki, vorbeste unui journalist polonez despre valorile au fortificat curajul si nobletea tatalui ei.

Căpitanul de cavalerie Pilecki a fost împuşcat la 25 mai 1948 în închisoarea Rakowiecka. Ce eforturi aţi depus, de-a lungul tuturor acestor ani, pentru a afla informaţii mai amănunţite despre împrejurările morţii lui?

La un moment dat, când s-a produs aşa-numitul dezgheţ, şi mi s-a dat posibilitatea să ajung la dosarul urmărire al procuraturii militare. Din protocolul de executare a sentinţei, am aflat că tatăl meu a fost executat la ora 21.30. Până s-a ajuns la aceasta, el a fost torturat. Ancheta a fost monstruoasă. Până la proces, încă mai arăta cum mai arăta. Dar, după condamnarea la moarte, a început perioada cea mai tragică. A fost schingiuit îngrozitor, avea fracturate amândouă claviculele. În ultimele clipe ale vieţii, i-a spus mamei: „Eu nu mai pot să trăiesc. Auschwitz a fost un fleac pe lângă ceea ce am trăit aici.”(…) 

Lagărul de concentrare şi rapoartele de la Auschwitz, lupta în Insurecţia Varşoviei, chinurile îngrozitoare din închisoarea stalinistă. Cum aţi defini misiunea tatălui dumneavoastra, pe care a plătit-o cu viaţa?

Tatăl meu a fost un om trimis de Dumnezeu să îndeplinească o misiune tragică. În timpul scurtei sale vieţi (când a murit, avea 47 de ani) a străbătut un drum al Crucii. Altcineva nu ar fi fost în stare să facă ceea ce a făcut căpitanul Pilecki. Este imposibil. În cei doi ani şi jumătate, cât a stat în iadul de la Auschwitz, a pus la cale o asociaţie secretă a Organizaţiei Militare, care avea drept scop transmiterea de informaţii despre ceea ce se petrecea în lagăr.

Apoi, acea incredibilă evadare din lagăr. Şi respectul său pentru fiecare om, pentru fiecare viaţă, astfel încât, Doamne fereşte, să nu organizeze evadarea atunci când pentru un singur prizonier care alegea să evadeze mulţi alţii îşi pierdeau viaţa. A aşteptat, asadar, şi a fugit atunci când Crucea Roşie a început să se intereseze de lagărele de concentrare germane. Apoi a venit în capitală, unde a participat la Insurecţia Varşoviei. Reduta sa a luptat chiar până la sfârşitul insurecţiei. Dupa ce a fost capturat, împreună cu alţi prizonieri, a fost dus în lagărul de la Lamsdorf, iar apoi la Murnau. În decembrie 1945 a revenit la Varşovia, pentru a continua lupta subterană cu celălalt ocupant. Ultima oprire pe drumul  Crucii a fost pentru el închisoarea Rakowiecka. 

Simţiţi prezenţa tatălui în viaţa dumneavoastra. Asta vă ajută să luptaţi pentru păstrarea memoriei lui?

Impreuna cu fina lui, in mai 1938

Sunt mereu în legătură cu tatăl meu. Pentru a explica aceasta, trebuie să mă întorc la copilăria mea. Eram pentru el „generałką”. El îmi spunea aşa pentru că eram o fetiţă foarte curajoasă, şi nu îmi era frică de cai, de aceea adesea mă punea în şa, pe o iapă frumoasă, la moşia noastră din Sukurcze.  În timpul celor  şase ani, cât am fost cu el, m-a învăţat tot ce trebuia: să iubesc natura, să mă descurc în situaţii dificile. Mai ales atunci când s-a întors de la Auschwitz , insista cât de important este să te întăreşti spiritual şi fizic. Punea mare accent pe sport: trebuia să ştiu să înot foarte bine, să joc volei, să alerg. Cele mai importante erau acele activităţi care măresc rezistenţa în situaţii extrem de grele. Tatăl meu se bucura foarte mult când vedea ce progrese fac. El m-a învăţat şi conspiraţie. În timpul ocupaţiei germane, mergeam cu tramvaiul prin  Varşovia. Când coboram şi mergeam pe jos pe stradă, eu mergeam cu câţiva paşi înaintea tatălui meu, astfel încât, dacă vedeam vreun pericol, cum ar fi o patrulă germană, să-l avertizez. (…)

Tatăl meu a fost cercetaş încă din copilărie. A rămas credincios până la sfârşitul vieţii jurământului pe care l-a facut ca tânăr băiat cu mâna pe drapelul cercetăşesc. Nu a fost un om politic, ci doar un foarte bun soldat polonez, aş spune chiar – un cavaler. Am auzit odată o vorbă frumoasă: „cavalerul  îşi are taina lui – el moare, dar nu piere niciodată.”

Raportul

Pilecki despre Auchwitz: “Moara uriasa care transforma oameni în cenusa”

Inca din 1941, Witold Pilecki spune ca lagarul e “o moară uriasa, care transfoma oamenii vii în cenusa.”

“Primii prizonieri bolsevici au fost livrati aici, închisi într-o camera – câteva sute de persoane, atât de înghesuiti încât nimeni nu se putea aseza. Camera era închisa (nu erau camere de gazare atunci).

Seara, a venit un grup de militari germani, au intrat în camera si, cu masti de gaze pe fata, au golit câteva bidoane cu gaz observând efectul acestuia. Colegii flegeri [detinutii de la infirmerie], care au mutat cadavrele, au spus a fost o imagine macabra chiar si pentru ei. Nici nu putusera sa se prabuseasca în clipa mortii. Inghesuiti unul în altul, aveau mâinile asa de încâlcite încât era dificil sa desprinzi corpurile. Acesta a fost primul test cu gaz aici (acid prusic).

Imediat, 19 mi-a dat aceasta informatie. Era foarte tulburat. Ascutimea mintii i-a permis sa prevada ca acest prim test va fi urmat de altele.Imediat, 19 mi-a dat aceasta informatie. Era foarte tulburat. Ascutimea mintii i-a permis sa prevada ca acest prim test va fi urmat de altele, aplicate probabil prizonierilor. La acea data parea improbabil. „

Pilecki relateaza ce s-a petrecut o luna mai târziu si descrie o “priveliste care m-a îngrozit”: la 200 de pasi era un grup de prizonieri condusi de soldati germani:

“Coloanele erau formate din oameni complet despuiati. Am numarat opt sute, dar capatul coloanei intra deja pe poarta unei cladiri (…). Cladirea în care intrau era crematoriul. Ei erau bolsevici – prizonieri de razboi. Mai târziu am aflat ca erau peste o mie.”

Se spunea ca urmeaza sa primesca lenjerie de corp, dar persista o întrebare: de ce fusese ales pentru aceasta crematoriul “unde colegii nostri lucrau în trei schimburi, 24/24, si tot nu reuseau sa faca fata in operatiunea de incinerare a cadavrelor colegilor prizonieri. A reiesit ca fusesera adusi aici doar pentru câstiga timp. Au fost închisi. De deasupra, a fost aruncata o canistra (sau doua) de gaz, iar corpurile tremurânde era aruncate pe un gratar. Asta doar pentru ca nu aveau timp sa pregateasca camere la Oświęcim pentru prizonierii de razboi bolsevici. Erau arsi. Era ordin sa fie rezolvati  cat mai rapid posibil. Erau intr-o graba teribila sa ridice un gard în interiorul lagarului, care era aglomerat, alocând noua corpuri de cladire pentru un lagar al prizonierilorde razboi bolsevici. A fost pregatita si o administratie – masinarie de rezolvat. S-a dat veste în celelalte corpuri de cladiri ca cei care stiau ruseste puteau primi pozitia de sefi de camera în lagarul prizonierilor de razboi. Ca organizatie, ne-am asumat o atitudine dispretuitoare fata de acest plan si fata de cei care isi ofereau serviciile pentru uciderea prizonierilor de razboi, întelegând ca autoritatile doreasc sa savârseasca aceasta nemernicie cu mâini poloneze. “

1942 este numit de Witold Pilecki anul “cel mai monstuos”. E nevoit sa scrie de cele mai multe ori “telegrafic”. El arata ca:

“S-a produs brusc o schimbare substantiala a atitudinii fata de evrei. Spre surprinderea tuturor, restul evreilor au fost scosi de la  SK [„Straf-Kompanie” – disciplinar] si împreuna cu evreii care soseau – “zuzangii” [noii-veniti] au fost cazati în conditii bune sa lucreze sub acoperis, la cartofi si legume. Au fost chiar pusi în apropierea noastra. Nu banuiau ca e un plan monstruos, ascuns. Ideea era ca în scrisorile catre familii sa scrie ca lucrau în ateliere si ca le era foarte bine. (…) Dupa câteva luni de scris despre conditiile bune, evreii erau scosi brusc si exterminati. Intre timp, transporturile soseau, mii de oameni în fiecare zi, de evrei din toata Europa.”

O însemnare telegrafica:

“In Brzezinka [Birkenau ], camere de gazare sunt realizate în foarte mare graba.”

Apoi, mai pe larg:

Pentru ca vechiul crematoriu nu reusea sa faca fata (“hornul ridicat în 1940 s-a fisurat si sfarâmat din cauza vaporilor neconteniti pe care îi emanau cadavrele”,  consemna Pilecki), “doua noi crematorii cu combustie electrica au fost ridicate în graba la Birkenau.

Specificatiile tehnice au fost facute de biroul de constructii. Potrivit celor spuse de un coleg din acel birou, fiecare crematoriu are opt platforme, pe fiecare platforma putând fi puse doua cadavre. Trei minute combustie electrica.

Planurile au fost trimise la Berlin. Dupa aprobare, s-au întors cu ordinul de a termina lucrarea, initial pâna de 1 februarie, apoi data limita a fost prelungita pâna în 1 martie, iar în martie erau deja gata. Atunci fabrica a început sa lucreze la capacitate maxima.

A venit un ordin de a sterge toate urmele crimelor anterioare. Asa ca au început sa exhumeze cadavrele bagate în gropi comune, erau zeci de mii de cadavre. (…) Noi transporturi erau gazate într-un ritm de peste 1000 de victime zilnic. Cadavrele erau arse în noile crematorii.  Erau folosite macarale pentru exhumarea cadavrelor, îsi înfigeau clestii de fier în trupurile descompuse.”

“Cine intra direct în clestii mortii si de ce?”, continua Raportul lui Witold Pilecki.

“Evreii veneau din Boemia, Franta, Olanda si alte tari ale Europei. De ce au plecat? (…) Din ce mi-au spus poate fi trasa concluzia ca veneau din pricina anunturilor facute în orase si state aflate sub ocupatie ca numai evreii care vor lucra pentru cel de-Al Treilea Reich vor supravietui. Erau încurajati de scrisorile trimise de evrei din Oświęcim si probabil din alte lagare, cum ca munceau în conditii bune.”

Pilecki descrie ce se întâmpla la sosire: „Erau mânati precum o turma de animale la abator”.

“Barbatii si baietii de peste 13 ani formau un grup, femeile cu copiii – altul. Sub pretextul unei îmbaieri necesare, li se ordona sa se dezbrace în grupuri separate, pentru a pastra aparentele rusinarii. Ambele grupuri îsi puneau hainele în cosuri uriase, chipurile pentru a le duce la dezinfectie. Atunci îngrijorarea devenea mai vizibila – sa nu-si piarda hainele, sa nu-si încurce lenjereia intima.

Apoi, cu sutele, femeile cu copiii separat si barbatii separat, intrau în niste cladiri despre care se presupunea ca sunt bai si de fapt erau camere de gazare!). Aveau ferestre, false, doar dinspre afara, înauntru era doar zid. Dupa ferecarea usii, o crima în masa se desfasura înauntru.”

O alta însemnare telegrafica:

“Intre zece si douazeci de mii de tigani au fost transportati la Birkenau. (…) Barbatii au fost separati si terminati în stil Auschwitz.”

Spre finalul Raportului:

„Am dat colegilor aceste zeci de pagini în care am descris scenele din Oświęcim. Mi-au spus ca ma repet uneori. E posibil – probabil din lipsa timpului de a reciti, dar si pentru ca aceasta uriasa moara care transforma oamenii în cenusa, sau, folosind o alta imagine, acest concasor care sfarâma în bucati transporturi întregi de persoane, se rotea jurul unuia si aceluiasi ax – exterminarea.”

Acest text a fost publicat intr-o varianta editata in Revista 22.

Categorii: Cercetasie | Etichete: , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.