Arhive lunare: Iunie 2013

Mater Consolata la Manastirea catolica de la Timisul de Sus

2013-05-02 16.46.09In tabăra pregătitoare de Paşti, pe pajistea de lângă mănăstirea surorilor „Congregatio Jesu” de la Timişul Sus, am vorbit despre acest loc ca despre unul de odihnă al maicilor care îngrijeau renumita şcoală de fete Pitar Moş (desfiinţată de comunişti), şi apoi ca unul de refugiu pentru cei care ieşeau din temniţele comuniste.

Pe pajiştea pe care am stat atunci, Mater Consolata – ultima directoare a scolii Pitar Moş a avut viziunea persecuţiei ce urma sa vină. Aştepta autobuzul spre Bucureşti, unde fusese chemată de urgenţă şi avea să primească o veste teribilă. Şcoala era confiscată de regim, ordinul – desfiinţat, măicuţele – ameninţate cu puşcăria sau chiar cu deportarea în Siberia (foarte multe măicuţe erau germane).

image-1367935641Mater Consolata Bachmayer i-a împărtăşit această viziune lui Johann, sasul care care le ajuta pe maici la administrarea lăcaşului de la Timiş. Este un fragment din memoriile lui Mater Consolata, reprodus din aceasta descriere a manastirii catolice de la Timisul de Sus.

Cum tabăra de vară se apropie, putem medita puţin la eroismul maicilor.

Despre momentele in care Romania era ocupata de Armata Rosie, Mater Consolata scrie: „Doamne, cum ne mai rugam in acele momente de restriste! In afara de rugaciunile noastre obisnuite, faceam ziua intreaga si rugaciunea rozariului, mereu cate noua, una dupa alta, si dupa o scurta pauza o luam de la capat. Cateodata, cate un soldat rus, calare, sarea gardul sa ne ceara imbracaminte si de mancare. Niciuna dintre noi nu ne aratam, cu exceptia maicii Aveline, care stapanea la perfectie limba rusa. De mare ajutor ne-a fost atunci! Ne rugam fara incetare si reuseam de fiecare data sa-i vedem plecand si vazandu-si de drum. Odata, unul dintre ei, zarind marele nostru crucifix, a vrut neaparat sa stie cine a fost acel om atat de rau de a trebuit sa fie pedepsit cu rastignirea! In continuu venea lume la noi sa-si gaseasca refugiul, chiar si din Bucuresti. Printre altii, a sosit si o doamna, doctorita, folosind niste drumuri laturalnice. O tinea de mana pe fiica ei, Ioana, in varsta de numai patru anisori si dorea sa-mi vorbeasca. Era agitata si infricosata, ceea ce nu era de mirare. Am luat-o imediat cu noi la rugaciune. Dupa doua zile de sedere la noi mi-a marturisit ca venise cu gandul sa mi-o lase pe fetita, iar ea sa plece in padure ca sa-si puna capat zilelor acolo. Intre timp intelesese sensul si valoarea suferintei si s-a intors impacata acasa.”

Trei ani mai tarziu, in vara lui 1948, Mater Consolata are la Timisul de Sus viziunea tragediei ce avea sa urmeze.

„De sapte ori pe zi urcam treptele spre draga noastra capela, zugravita in alb, ale carei ferestre erau, fiecare, de alta culoare. (…) Tocmai terminasem rugaciunea de seara si coboram in grup treptele capelei, cand Maica Superioara si alte cateva maici m-au luat discret deoparte si mi-au spus agitate: „Ne pare rau ca trebuie sa va intrerupeti zilele de reculegere, dar nu avem incotro. A telefonat Mater Melosa si a spus ca este neaparat necesar sa va intoarceti imediat la Bucuresti.” As fi vrut sa stiu despre ce este vorba, dar la telefon nu li se daduse niciun amanunt. Era in ziua de 3 august 1948.(…)

Johann, un sas dintr-un sat ardelenesc din apropierea Timisului, omul care se ingrijea de grajdul nostru, stia ca adesea, intre 5 si 6 dimineata, trece un autobuz spre Bucuresti.

A doua zi de dimineata, pe la ora 4, eram amandoi pe pajistea dintre padure si sosea, langa casa noastra. Eu ma uitam in jos, linistita. Pe petecul de pamant din fata ochilor mei descopeream dintr-o data o lume nebanuita. Totul era atat de limpede, de precis, de frumos. Vedeam dintr-o data fiecare floricica pana in cele mai mici detalii, fiecare firicel de iarba cu forma lui desavarsita. De asemenea – ganganiile, mici creaturi ale Domnului, care se miscau cu atata gratie. Observarea vietii care palpita pe acest petec de pajiste mi-a adus multa bucurie si, totodata, m-a uimit. Cum pana acum nu dadusem niciodata atentie, ma intrebam, lucrurilor din jurul meu, si cum nu le mai vazusem niciodata ca acum, in lumina slaba a zorilor? Nu-mi mai puteam lua ochii de la pamant!

Deodata l-am auzit pe Johann: “Mater Consolata, de ce va intoarceti cu atata graba la Bucuresti?” I-am raspuns, sigura pe mine, fara sa ma gandesc: „Ne-au luat scoala si casa, totul! Majoritatea surorilor va trebui sa paraseasca tara. In scoala nu va mai avea voie sa ramana niciuna dintre noi!”. M-am speriat singura apoi de ceea ce spusesem, gandind ca ar fi groaznic sa fie asa, ca nu am dreptul sa spun ceea ce nu stiu… si totusi i-am spus in continuare: „Cateva surori se vor retrage la Sfanta Agnes si aici la Timis. Altele vor ajunge chiar la inchisoare si poate ca vor muri acolo. Tu poti ramane la Timis, sa dai o mana de ajutor, ca sa putem pastra totul, caci nici la voi in sat nu va fi cu mult mai bine.”

Omul holbase ochii mari la mine. Am tresarit si m-am intrebat din nou: cine a vorbit in numele meu? Cat as fi vrut sa-mi retrag cuvintele si sa infirm cele spuse ca in urma unei viziuni, dar care din pacate s-au prea-adeverit, dar nu am putut! Ne uitam in tacere unul la altul, aveam impresia ca timpul s-a oprit din curgerea lui neintrerupta. Johann imi spuse: „Nu pot sa cred ca va fi asa.” Eu i-am replicat pe loc: „Ai sa vezi.” Si imediat mi-am intors privirile spre petecul meu de pajiste, ca si cum as fi vrut sa ma asigur de privelistea ce o admirasem inainte. Si am spus cu glas tare : „Oh, ce minunatie!”

Categorii: Cercetasie, Prietenie | 1 comentariu

În Pădurea Cernica și la mănăstire (15 iunie 2013)

O tură scurtă cu Luca, Denisa, Alexia, Marie, Emanuel, Mihai, Zamfir și Gelu.
Apostolul Pavel către Corinteni:
23. Toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea.
24. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.
25. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.
26. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer,
27. Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.

Categorii: Prietenie | Lasă un comentariu

In Cheile Tișiței și la Cascada Putnei după furtună

O ieșire cu aspiranți la cercetășie din Focșani, sâmbătă, 8 iunie 2013. Gazde ne-au fost Isabela și Mălina, din patrulele Ratonii și Veverițele. Nu ne-a speriat ploaia torențială și a ieșit o tură pe cinste. După furtuna de vineri, Tișița era umflată. Şi-a adunat apele cu Putna, iar Cascada Putnei a fost absolut spectaculoasă.

Categorii: Cercetasie | Etichete: , | Lasă un comentariu

Triatlon „Fără Asfalt” – 1 iunie 2013

Categorii: Sport | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.